Abordarea, o tehnică de rafinație în terapia familială

Tehnica de abordare, propusă de Salvador Minuchin în cadrul terapiei familiale structurale, este o strategie care vizează menținerea tratamentului pe calea cea bună și concentrată pe probleme care sunt mai critice pentru sistemul familial.

Este o metodă care are Obiectiv prioritizează și specifică acele transformări necesare sănătății relaționale de familie. În loc să abordeze toate problemele în același timp, ceea ce poate fi copleșitor și confuz, această tehnică selectează anumite elemente ale interacțiunii familiale și se concentrează pe date relevante pentru terapie.

Conţinut

• Care este tehnica de abordare și care este obiectivul ei
• Cum se folosește această tehnică
  • Un caz de exemplu
  • Referințe

Care este tehnica de abordare și care este obiectivul ei

Principalul obiectiv al tehnicii de abordare este de a ajuta familia Identificați și concentrați -vă pe cele mai critice probleme sau probleme. Minuchin credea că cea mai eficientă schimbare are loc atunci când familia este capabilă să se concentreze pe cele mai urgente probleme și apoi să lucreze pentru a le rezolva. Tehnica de abordare acționează ca un ghid pentru acest proces, oferind o structură și o direcție pentru tratament.

Această tehnică este utilă într -o varietate de contexte. Poate fi deosebit util pentru familiile care se confruntă cu mai multe probleme și nu știu de unde să înceapă. Prin concentrarea atenției familiei asupra problemelor cele mai relevante, tehnica poate ajuta la prevenirea sentimentului de copleșitor care poate însoți uneori terapia. În plus, tehnica rezultă și din Ajută în situații în care există tendința de a se abate de la subiectul principal sau de a evita anumite probleme. Prin menținerea atenției familiei în problema tratată, terapeutul poate ajuta la asigurarea faptului că terapia este eficientă.

Tehnica de abordare, atunci când este folosită corect, poate fi un mijloc puternic pentru a direcționa și menține terapia familială pe o cale care este mai probabil să conducă la rezolvarea problemelor și o schimbare sistemică pozitivă.

În plus, obiectivul este Convingerea membrilor familiei că „harta realității” pe care au desenat -o poate fi extinsă sau modificată. Adică modul în care familia își percepe și interpretează realitatea se poate schimba, ceea ce poate deschide noi posibilități de interacțiune și rezolvare a problemelor.

Terapeutul lucrează cu familia pentru a organiza datele pe care le oferă în funcție de subiectele care sunt de interes pentru procesul său terapeutic. Apoi, problemele cu care se ocupă familia sunt prioritare. Apoi, un subiect este selectat și ales, amânându -i pe cei care, chiar dacă sunt interesanți, nu sunt utile la acel moment pentru obiectivele lor terapeutice. În cele din urmă, este aleasă o secvență de interacțiune în familie în care această problemă se manifestă și poate fi abordată terapeutic.

Modelul structural în terapia familială sistemică

Cum se folosește această tehnică

Tehnica de focalizare se bazează pe patru componente principale:

1. Organizarea datelor: Terapeutul colaborează cu familia pentru organizarea informațiilor pe care le oferă, în conformitate cu subiectele care sunt cele mai relevante pentru procesul lor terapeutic. Această fază poate implica gruparea problemelor similare sau corelate, identificarea modelelor de comportament sau interacțiune și înțelegerea fondului și contextului familiei.
2. Prioritizarea subiectelor: Odată ce datele sunt organizate, terapeutul și familia decid în comun care sunt cele mai importante probleme care trebuie abordate. Prioritizarea ajută familia să înțeleagă ce probleme ar trebui abordate mai întâi pentru a promova o schimbare pozitivă.
3. Selecția și postpoziția subiectelor: Chiar și în cadrul problemelor prioritare, pot exista unii care sunt mai urgenți sau mai impresionanți decât alții. Apoi, terapeutul selectează un subiect care să -l abordeze în profunzime, amânându -i pe cei care, chiar dacă sunt interesanți sau relevanți, nu sunt atât de critici la acel moment pentru obiectivele terapeutice ale familiei.
4. Alegerea unei secvențe de interacțiune în familie: Cu tema selectată, terapeutul caută o secvență de interacțiune în familie care să reflecte această problemă și este probabil să abordeze terapia. Această abordare ajută familia să înțeleagă cum pot contribui modelele lor de interacțiune la problemă și la ce schimbări pot face pentru a îmbunătăți situația.

Această abordare nu este destinată a fi rigidă, ci pentru a oferi un cadru care ajută terapeutul și familia să navigheze prin problemele lor mai structurate și mai concentrate. Prin urmare, tehnica de abordare este un ghid pentru procesul terapeutic, nu o rețetă care trebuie urmată de scrisoare. Flexibilitatea este esențială, deoarece fiecare familie este unică și ceea ce funcționează pentru unul poate să nu funcționeze pentru altul.

Un caz de exemplu

Să presupunem că vom trata o familie compusă din doi părinți, Ana și Juan și doi copii adolescenți, Carlos și María. Au căutat terapie, deoarece părinții au dificultăți în gestionarea comportamentului rebel al lui Carlos și Maria retrasă pare să sufere în tăcere.

În prima sesiune, părinții petrec cea mai mare parte a timpului vorbind despre Carlos: notele lor proaste, provocarea lor pentru autoritate și atitudinea lor lipsită de respect. Vorbesc puțin despre Maria, dar mai ales în ceea ce privește modul în care tăcerea și izolarea lor se referă la părinți. Există o serie de probleme în joc aici, iar tensiunea în familie este palpabilă.

Terapeutul, folosind tehnica de abordare, decide că prima problemă pe care trebuie să o abordeze este comunicarea în cadrul familiei. Deși problemele specifice ale lui Carlos și María sunt importante, terapeutul identifică faptul că modul în care familia comunică și gestionează conflictul este problema de bază care contribuie probabil la problemele individuale ale copiilor.

Apoi, în următoarea sesiune, terapeutul ghidează discuția spre comunicare în familie. Când Carlos este provocator sau părinții sunt frustrați, terapeutul redirecționează conversația către modul în care vorbesc între ei. Pune întrebări de genul „Cum te -ai simțit când tatăl/mama ta ți -a spus asta, Carlos?"sau" Ana/Juan, de ce crezi că Carlos a reacționat așa la ceea ce ai spus?-

În acest fel, terapeutul folosește tehnica de abordare pentru a schimba „harta realității” familiei. El ajută familia să vadă că nu este vorba doar de problemele individuale ale lui Carlos sau María, ci și cum familia ca sistem gestionează conflictul și comunicarea. Această nouă abordare poate deschide apoi noi modalități de rezolvare a conflictelor și schimbări pozitive.

Tehnica de etapă în terapie, ce este și cum se folosește

Referințe

• Camí, a. (2010). Terapie familială structurală. Barcelona: Escola Itinere, cooperativă eduvică.
• Camí, a. și toate (2019). Terapia familială socio -educativă. Ed. Eleftheria. Barcelona