Biografia lui Jacob Levy Moreno (1889-1974)

Jacob Levy Moreno, născut în 1889 în București, România, a fost psihiatru, psiholog și sociolog cunoscut sub numele de tatăl psihodramei.

Conţinut

• Viața lui Jacob Levy Moreno
• Carieră
• Teoria psihodramei
  • Bibliografie

Viața lui Jacob Levy Moreno

Născut în București, România, în 1889, copilăria sa a trecut într -o familie evreiască sefardică și a crescut într -un mediu cosmopolit și multicultural. De -a lungul vieții sale, Moreno s -a remarcat pentru capacitatea sa creativă și capacitatea sa de a gândi din comun, ceea ce l -a determinat să dezvolte o nouă formă de terapie.

Moreno s -a născut într -o perioadă în care România era o țară săracă și în deplină expansiune, influențată de diferite culturi. Tatăl său, un evreu spaniol, a fost un comerciant de succes, în timp ce mama sa, evreiască maghiară, a fost pianist și scriitor.

Familia s -a mutat de mai multe ori în căutarea unor oportunități economice și culturale mai bune, ceea ce a permis lui Moreno să învețe diferite limbi și culturi de la o vârstă fragedă. Aceste experiențe au marcat perspectiva lor asupra vieții și concentrarea lor pe diversitatea culturală.

În cele din urmă, familia sa s -a stabilit la Viena, Austria, unde A studiat medicina, iar ulterior s -a specializat în psihiatrie și psihanaliză la Universitatea din Viena, unde și -a obținut doctoratul în 1917. În timpul său la universitate, Moreno a fost interesat de sociologie și antropologie, ceea ce a influențat activitatea sa ulterioară în terapie.

Moreno a murit în 1974 în Beacon, New York, la 85 de ani.

Carieră

După absolvire, Moreno a lucrat ca psihiatru în spitale din Viena și Berlin. La Berlin, a început să experimenteze cu tehnici de terapie inovatoare, cum ar fi teatrul spontan, care ulterior a devenit psihodrama.

De asemenea, și -a înființat propriul Institut de formare în Psychodrama, New York Psychodrama Institute, care a devenit un loc de referință pentru formarea terapeuților.

Moreno a călătorit peste tot în lume pentru a -și învăța tehnica și abordarea grupului de psihodrama. A lucrat în Spania, Anglia, Israel, Mexic și Brazilia, printre alte țări. În 1946, Moreno a devenit profesor la Universitatea din New York Medicine, unde a predat cursuri de psihiatrie și s -a dedicat cercetării.

Moreno este considerat tatăl psihicramei, O tehnică care folosește teatru și improvizație pentru a explora și rezolva probleme emoționale și psihologice.

El a creat, de asemenea, sociometrie, o tehnică care studiază modelele de relații și structura grupurilor.

A contribuit semnificativ la psihologie și psihiatrie cu inovațiile sale în terapia de grup și în înțelegerea dinamicii grupurilor sociale. Munca sa s -a concentrat pe ideea că problemele psihologice și emoționale sunt atât individuale, cât și colective, iar terapia trebuie să abordeze ambele niveluri.

Moreno credea că experiențele teatrale ar putea fi un instrument valoros în terapie, deoarece le -au permis oamenilor să -și exploreze și să -și exprime emoțiile într -un mod sigur și controlat. De asemenea, a subliniat importanța spontaneității și creativității în terapie și și -a încurajat pacienții să fie mai activi și mai participanți la procesul de tratament.

El a primit mai multe premii de -a lungul carierei sale, inclusiv premiul medical și științific al statului New York și al Ordinului Național al Meritului Franței. De asemenea, a fost ales președinte al Societății Psihanalitice din Viena și a fost membru fondator al Asociației Internaționale de Psihoterapie a Grupului Internațional.

El a scris mai multe cărți despre opera sa în psihodrama și sociometrie, inclusiv „Psychodrama: Theory and Practice”, „Who Will Survive: Fundamentals of Sociometrie” și „Terapia de grup și psihodrama”. De asemenea, a publicat numeroase articole în reviste științifice și a participat la mai multe studii de cercetare.

Teoria psihodramei

Teoria psihodramei lui Moreno se bazează pe ideea că teatrul poate fi o formă eficientă de terapie, întrucât le permite oamenilor să -și exploreze și să -și exprime emoțiile într -un mod sigur și controlat.

În loc să vorbească despre problemele lor, pacienții acționează asupra sentimentelor și situațiilor lor într -o scenă improvizată, în acest fel, pot experimenta noi modalități de a face față conflictelor lor emoționale și de a lucra împreună pentru a le rezolva.

Psihodrama implică, de asemenea, explorarea rolurilor sociale și modul în care aceste roluri pot influența modul în care oamenii se raportează între ei. Prin terapia cu psihodrama, oamenii pot descoperi modul în care experiențele lor trecute și poziția lor în societate le pot afecta bunăstarea emoțională și mentală.

Psihodrama este considerată o abordare terapeutică care Prin tehnici teatrale, cum ar fi improvizația și dramatizarea facilitează explorarea și rezolvarea problemelor emoționale și relaționale. Psychodrama se bazează pe premisa că acțiunea și expresia dramatică pot fi instrumente puternice pentru cunoașterea, comunicarea și schimbarea de sine. Principalele componente ale psihodramei sunt următoarele:

• Scenă și roluri: În psihodrama, se creează un scenariu în care participanții își pot explora problemele și conflictele prin reprezentarea rolurilor și situațiilor. Participanții pot asuma roluri diferite, cum ar fi ei înșiși, alți oameni din viața lor sau chiar obiecte și concepte abstracte.
• Protagonist: Protagonistul este individul care se concentrează pe o sesiune de psihodrama. Această persoană își explorează gândurile, sentimentele și relațiile prin dramatizarea situațiilor și conflictelor. Procesul de psihodrama poate ajuta protagonistul să obțină o mai bună înțelegere și claritate despre experiențele lor și să dezvolte noi abilități pentru a face față problemelor.
• Director: Regizorul este terapeutul sau facilitatorul care ghidează și structurează sesiunea de psihodrama. Directorul îi ajută pe participanți să exploreze și să dezvolte situații și roluri și poate interveni pentru a oferi sugestii, sprijin sau interpretări.
• Auxiliar: Auxiliari sunt ceilalți participanți la o sesiune de psihodramă care își asumă roluri diferite, după cum este necesar. Ei pot reprezenta alți oameni în viața protagonistului sau aspectele sinelui protagonistului. Auxiliarii pot oferi, de asemenea, sprijin și feedback în timpul procesului.
• Catharsis și integrare: Psychodrama încearcă să promoveze catarsia sau eliberarea emoțională prin expresie și explorare dramatică. După catarsă, procesul de integrare implică reflectarea și analiza experiențelor și învățării obținute în timpul psihodramei. Acest proces poate ajuta participanții să aplice cunoștințele dobândite în viața lor de zi cu zi și să dezvolte noi abilități pentru a face față provocărilor emoționale și relaționale.
• TV și spontaneitate: Conceptul de „TV” în PsychEdrama se referă la conexiunea și atracția emoțională între oameni dintr -un grup. Moreno a subliniat, de asemenea, importanța spontaneității în psihicrama, ceea ce implică capacitatea de a răspunde creativ și adaptiv la situații noi și în schimbare.

Psychodrama este aplicat într -o mare varietate de contexte, inclusiv terapie individuală, de grup, de familie și de cuplu, precum și în formarea și dezvoltarea abilităților. De -a lungul anilor, Psychodrama a influențat alte abordări terapeutice și tehnici de muncă de grup și continuă să fie utilizat și adaptat de terapeuți și profesioniști din întreaga lume.

Ce sunt drama și psihodrama: activități și diferențe

Bibliografie

• Biografia lui Jacob Levy Moreno - https: // www.Ecurat.Cu/Jacob_moreno
• Tehnica PsychoDrama - https: // www.Wellme.Este/Articole/Who-Fue-Jacob-Levy-Male