Teoria procesului adversar al lui Daniel Wegner

Gândurile pot avea o influență mare asupra modului în care ne simțim și ne comportăm. Uneori, putem avea gânduri neplăcute pe care vrem să le dispără din mintea noastră, deoarece generează. Cu toate acestea, cel mai probabil, cu cât încercăm să le ignorăm, cu atât câștigă mai multă forță. Acest fenomen a fost descris de Daniel Wegner în teoria procesului adversar.

Această teorie este importantă în domeniul psihologiei și sănătății mintale, deoarece ne ajută să înțelegem mai bine anumite procese psihopatologice. În cazuri precum tulburările obsesive și anxietatea, gândurile nedorite joacă un rol crucial. Prin urmare, înțelegerea modului în care funcționează este utilă pentru a le aborda și pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor.

Conţinut

• Care este teoria procesului adversar?
• Experimentul lui Wagner
• Concluziile studiului
• Ce putem face pentru a evita gândurile pe care nu le dorim?
  • Referințe

Care este teoria procesului adversar?

León Tolstói a fost un romancier rus căruia i se acordă ideea inițială a procesului adversar. Cu o ocazie, autorul a raportat o anecdotă care, odată, a vrut să se alăture clubului fratelui său. Cu toate acestea, fratele său i -a spus că, pentru a intra, a trebuit să treacă un test: să nu se gândească la urși albi. Testul a eșuat la momentul respectiv și apoi a stat câteva ore încercând să nu se gândească la urși albi. Dar, cu cât a încercat mai mult, de cele mai multe ori i -au apărut urșii albi.

Mai târziu, Fiódor Dostoevski a scris despre această problemă într -o lucrare intitulată Note de iarnă despre impresiile de vară. Într -un pasaj al scrisului, Dostoevski invită cititorul să nu se gândească la urși albi să verifice cum apar din nou și din nou în minte.

Abia în anii 80, Daniel Wegner a decis să facă un experiment și astfel s -a născut teoria procesului de opoziție. Scopul lui Wegner era să verifice ideea lui Tolstoi că gândurile reprimate se întorc mai puternic la conștiința noastră. La vremea respectivă, Wegner a numit acest fenomen ca un mecanism ironic de control bimodal.

Experimentul lui Wagner

Eseul a fost realizat la Universitatea Harvard și a recrutat un grup de voluntari care au suferit diferite teste. În prima parte, participanților li s -a spus că se pot gândi la ce și -au dorit, cu excepția unui urs alb. Dacă s -au gândit la unul, trebuiau să atingă un clopot pentru a -i anunța pe cercetători. În curând și -au dat seama că voluntarii au atins clopotul.

Mai târziu, în a doua parte, participanții au fost rugați să -și scrie gândurile înainte de a merge să doarmă. Un grup dintre ei li s -a spus că pot scrie ceea ce doreau, cu excepția lucrurilor legate de cineva care le -a plăcut. Pe de altă parte, restul participanților li s -a spus că pot scrie tot ce își doreau despre acea persoană.

După ce au analizat datele celei de -a doua faze, s -a constatat că au visat oamenii care au reprimat gândul la persoana iubită. Și, au făcut -o de două ori mai mult decât cei cărora li s -a permis să scrie despre persoana respectivă.

Concluziile studiului

Eseurile anterioare i -au permis lui Wagner să verifice teoria procesului adversarului. Potrivit omului de știință, atunci când reprimăm un gând, sunt lansate două mecanisme opuse în creierul nostru.

În primul rând, o parte din aceasta este responsabilă de suprimarea gândirii nedorite, astfel încât să nu apară în conștiință. În același timp, o altă parte a activității creierului este investită în asigurarea faptului că gândirea nedorită rămâne ascunsă. Este acolo unde vine „ironicul” chestiunii, deoarece atunci când încercăm să ne asigurăm că acest gând nu se întoarce, ne -am gândit inevitabil la asta.

Acesta este un proces pe care l -am observat adesea la persoanele care trăiesc cu tulburări de anxietate sau tulburări obsesive compulsive. De -a lungul zilei, au gânduri care generează disconfort emoțional, iar cel mai frecvent mecanism pentru a le combate este suprimarea. Cu toate acestea, în acest sens, aceste idei ajung să se întoarcă mai puternic și disconfortul se intensifică și mai mult.

Drept urmare, pacienții cu anxietate pot ajunge să se încadreze în ruminație sau bucle de gândire. În timp ce pacienții cu TOC se îndreaptă către anumite ritualuri cu calmarea anxietății lor momentan. Dar, după un timp, gândurile apar din nou și cu el disconfortul și nevoia de a le sustrage.

Ce putem face pentru a evita gândurile pe care nu le dorim?

Teoria procesului adversar ne învață că încercarea de a reprima gândurile nedorite este un mecanism ineficient. Dacă doriți să aveți un control mai mare despre ceea ce credeți, poate unele dintre următoarele metode vă pot ajuta:

• Gândește -te la altceva. O altă dintre descoperirile pe care le -a făcut Wegner este că este mai util să ne gândim la altceva decât să suprimăm o idee. Concentrarea minții pe altceva vă poate ajuta să vă gândiți să apară temporar.
• Stabiliți un „timp de gunoi”. Timpul de gunoi este o tehnică pentru a face față gândurilor intruzive care constă în dedicarea unei perioade specifice de timp. În loc să le reprimăm, vom selecta un moment al zilei pentru a ne gândi la asta. De exemplu, am putea spune „Mă voi gândi la asta astăzi de la 15:00 la 15:30”.
• Explorați gândirea. Multe dintre gândurile care generează disconfort au o rădăcină care este asociată cu experiența de învățare din trecut. Psihoterapia poate ajuta la înțelegerea mai bună a acestor învățări și să le înlocuiască cu noi modalități de a face față problemelor.

În concluzie, teoria procesului adversarului ne arată cum represiunea gândurilor este o armă cu două margini. Dacă avem gânduri nedorite, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să le înfruntăm în loc să le fugim și să prelungem suferința.

Caracteristici generale ale obsesiilor

Referințe

• Montañés, m. C. (2005). Psihologia emoțiilor: procesul emoțional. Universitatea din Valencia, 3.
• Vargas Ramos, J. C., & Jiménez Rodríguez, D. (2018). Teoria procesului adversarului ca model pentru a explica dependențele. Revista electronică Iztacala Psihologie, douăzeci și unu(1).
• Wegner, d. M., Schneider, d. J., Carter, s. R., & Alb, t. L. (1987). Efecte paradoxale ale suprimării thoucht. Journal of Personality and Social Psychology, 53(cincisprezece.