Tehnica de etapă în terapie, ce este și cum se folosește

Terapia familială, o formă de psihoterapie care se concentrează pe dinamică și relații în cadrul unei familii, încorporează mai multe tehnici pentru a ajuta familiile să depășească conflictele și să le îmbunătățească funcționarea. Una dintre aceste tehnici este stadializarea, un instrument utilizat pe scară largă în școala structurală a terapiei familiale.

Elegarea permite terapeutului să observe modul în care membrii familiei interacționează între ei, Oferind o înțelegere mai profundă a modelelor de comportament și structura relațiilor din cadrul familiei.

Conţinut

• Care este tehnica de stadializare
• Cum se folosește tehnica de stadializare
  • Un caz de exemplu
  • Referințe

Care este tehnica de stadializare

Punerea în scenă se bazează pe ideea că familia „dansează” sau interacționează în prezența terapeutului. Această interacțiune nu se limitează la conversație, ci la Implică toate formele de comunicare și conexiune între membrii familiei. Obiectivul este de a dezvălui informația nu numai a conținutului, ci și a relației. Terapeutul poate învăța multe, observând pur și simplu modul în care membrii familiei comunică între ei, cum reacționează între ei și care sunt rolurile și modelele care s -au dezvoltat de -a lungul timpului.

Întemeierea este realizată în mai multe moduri, unul dintre ei este prin intermediul Interacțiuni spontane, Unde terapeutul Uită -te la interacțiunea naturală dintre membrii familiei. Această abordare oferă o viziune a relațiilor de familie fără influența directă a terapeutului. Interacțiunile spontane pot fi deosebit de utile pentru a înțelege dinamica relațiilor, ca cine ia rolul de lider, cine este îngrijitorul și care rămâne afară.

Un alt mod de a lucra cu punerea în scenă ar fi provocând interacțiuni specifice, solicitând membrilor familiei să interacționeze într -un anumit fel. Acest lucru poate permite terapeutului să observe modul în care membrii familiei răspund la situații, conflicte și aplicații specifice. Aceste interacțiuni pot fi, de asemenea, utile pentru a ajuta membrii familiei să experimenteze și să practice noi forme de comunicare și conexiune.

În scenă, puteți, de asemenea, Solicitați interacțiuni alternative, adică cere membrilor familiei să încerce comportamente neobișnuite sau să facă lucruri pe care le -ar face în mod normal. Acest lucru poate oferi un nou cadru pentru a explora posibilitățile de schimbare și adaptare în cadrul structurii familiei.

Această tehnică ajută Găsiți modele de interacțiune familială care ar putea contribui la menținerea unei probleme. De exemplu, dacă membrii familiei răspund automat la anumite comportamente, fără să -și dea seama cum acest răspuns poate perpetua problema, terapeutul poate evidenția acest model și poate ajuta familia să o înțeleagă și să o schimbe.

Cum se folosește tehnica de stadializare

Tehnica de stadializare, așa cum am avansat deja, este realizată în mai multe moduri. În continuare, detaliem procedurile utilizate:

1. Observarea interacțiunilor spontane: Terapeutul îi invită pe membrii familiei să interacționeze în mod natural. De exemplu, i -ar putea cere să facă o activitate zilnică cum să joace sau să meargă împreună. În acest timp, terapeutul observă cu atenție modul în care se raportează între ei, care ia inițiativa, care rămâne în fundal, cum sunt rezolvate conflictele etc.
2. Provocarea interacțiunilor: Pentru a obține informații suplimentare, terapeutul ar putea sugera scenarii sau să solicite anumite comportamente pentru a vedea cum reacționează familia. De exemplu, terapeutul ar putea cere unui membru al familiei să facă o cerere specifică unui alt membru. Reacțiile la această aplicație pot dezvălui modele de comunicare, structuri de putere și roluri familiale.
3. Solicitați interacțiuni alternative: În unele cazuri, terapeutul ar putea provoca membrii familiei să -și schimbe comportamentul în mod neobișnuit sau neobișnuit. Aceasta poate implica încercarea de noi forme de comunicare sau interacțiunea în moduri care se abat de la modelele obișnuite. Această parte a etapării poate ajuta membrii familiei să -și rupă rutinele și să ia în considerare noi modalități de interacțiune.
4. Luminează interacțiuni spontane: Odată ce terapeutul a observat suficiente interacțiuni, poate indica anumite modele pentru familie. Acest lucru include adesea modele care pot contribui la dinamica familiei. Prin conștientizarea familiei de aceste modele, li se oferă posibilitatea de a -și schimba comportamentul.
5. Reflecție și discuție: După punerea în scenă, terapeutul discută cu familia ce a fost observat. Aceasta poate implica discutarea modului în care anumite comportamente pot contribui la problemele actuale și explorarea modalităților de a schimba aceste comportamente.

Elegarea, ca orice tehnică de terapie, trebuie folosită cu grijă și respect. Terapeutul trebuie să fie întotdeauna atent la modul în care se simt membrii familiei în timpul procesului și să se asigure că se simt în siguranță și respectat. În cele din urmă, obiectivul punerii în scenă este de a oferi familiei o nouă perspectivă asupra propriei dinamici, care poate fi primul pas către crearea unei schimbări pozitive și de durată în relațiile de familie.

Un caz de exemplu

Să punem ca exemplu o familie compusă dintr -o mamă, un tată și doi copii, Andrés, 16 ani și Ana, 6 ani. Familia are probleme, deoarece ANA tinde să fie solicitantă și adesea monopolizează atenția altora, în timp ce Andrés se simte ignorat.

Observarea interacțiunilor spontane: Terapeutul începe sesiunea cerând familiei să interacționeze așa cum ar fi în mod normal acasă. Rețineți că ANA se întrerupe frecvent atunci când alții vorbesc și că părinții tind să răspundă imediat la cerințele lor, lăsând la o parte orice altceva. Andrés pare reticent să vorbească și să rămână afară.

Provocarea interacțiunilor: Terapeutul decide să provoace o interacțiune, cerându -i pe Ana să -i ceară fratelui ei Andrés să o ajute să -și lege pantofii. Rețineți că Ana aruncă pur și simplu pantofii lui Andrés fără a cere ajutor. Când Andrés refuză să -și lege pantofii, părinții îl mustră pe Andrés în loc să se adreseze Ana despre lipsa ei de curtoazie.

Solicitați interacțiuni alternative: Terapeutul intervine și sugerează o interacțiune alternativă. Cere -i pe Ana, în loc să arunce pantofii lui Andrés, să ceri ajutor cu amabilitate. În plus, părinții îndeamnă să aștepte înainte de a interveni, permițând fraților să rezolve singuri problema.

Luminează interacțiuni spontane: După această interacțiune, terapeutul indică tendința părinților de a satisface imediat cerințele Ana, indiferent dacă comportamentul ei este adecvat sau nu. În plus, el subliniază cum această dinamică poate părăsi Andrés să se simtă nesupravegheat și mai puțin important.

Reflecție și discuție: Terapeutul deschide o discuție despre ceea ce a fost observat în timpul sesiunii, întrebând familia cum se simt despre aceste interacțiuni. Prin conversație, familia începe să înțeleagă cum pot contribui tiparele lor de comportament la problemele din dinamica familiei lor.

Prin acest proces, familia poate începe să recunoască și să înțeleagă dinamica de bază în relația lor care poate provoca conflicte. De -a lungul timpului, această cunoaștere și înțelegere îi pot ajuta să facă schimbări pozitive în modul lor de interacțiune între ei.

Ce sunt drama și psihodrama: activități și diferențe

Referințe

• Camí, a. (2010). Terapie familială structurală. Barcelona: Escola Itinere, cooperativă eduvică.
• Camí, a. și toate (2019). Terapia familială socio -educativă. Ed. Eleftheria. Barcelona
• Minuchin, s. (1974). Familii și terapie familială. Mexic: Fondul de cultură economică.
• Minuchin, s., & Fishman, H. C. (1981). Tehnici de terapie familială. Barcelona: Payós.
• Nichols, m. P., & Schwartz, r. C. (2006). Terapia familială: concepte și metode. Madrid: Pearson.