Tehnica de dezechilibru în terapia familială

Dezechilibrul este o tehnică terapeutică folosită în terapia familială pentru a modifica dinamica puterii și a comunicării în cadrul sistemului familial. Este utilizat atunci când un dezechilibru este identificat în ierarhia familiei, În cazul în care unul sau mai mulți membri exercită un control dominant asupra celorlalți.

Principalul obiectiv al dezechilibrului este de a se rupe cu rolurile și modelele stabilite care mențin dinamica disfuncțională și să promoveze un echilibru mai sănătos și mai echitabil.

Conţinut

• Cum funcționează dezechilibrul
• Aplicarea tehnicii de dezechilibru
  • Un caz de exemplu
  • Referințe

Cum funcționează dezechilibrul

Dezechilibrul este o strategie care este utilizată pentru a întrerupe tiparele disfuncționale în relațiile de familie și pentru a promova o schimbare a dinamicii. Într -o familie, pot exista dezechilibre de putere, roluri sau situații inversate în care un membru își asumă responsabilități sau un control excesiv asupra altora.

Obiectivul dezechilibrului este de a sensibiliza și de a provoca o reflecție asupra acestor dinamici disfuncționale. Terapeutul poate interveni în moduri diferite pentru Provocați și puneți la îndoială rolurile și comportamentele care perpetuează dezechilibrul.

De exemplu, terapeutul poate merge direct la un membru al familiei care își asumă un control excesiv sau îngrijitor și să pună întrebări care îl fac să reflecte asupra rolului său. Acest lucru poate ajuta membrul să -și dea seama că își asumă responsabilități care nu corespund lui sau că împiedică alți membri să se dezvolte și să ia decizii pentru ei înșiși.

Generarea acestei reflecții, încearcă să promoveze o schimbare a dinamicii familiei. Membrii pot începe să recunoască importanța autonomiei și participarea echilibrată a fiecărui individ din familie. Acest lucru poate duce la o reechilibrare a distribuției puterii și a unei mai mari colaborări în luarea deciziilor și rezolvarea problemelor.

Aplicarea tehnicii de dezechilibru

Dezechilibrul este aplicat în diferite moduri în terapia familială, în funcție de nevoile și dinamica specifice ale fiecărei familii. Unele dintre cele mai frecvente tehnici includ:

1. Modificați structura: Terapeutul poate schimba dispoziția fizică a membrilor familiei în timpul sesiunii terapeutice pentru a întrerupe interacțiunile obișnuite și a favoriza noi forme de comunicare. Prin schimbarea locurilor și pozițiilor fizice, se creează un nou context care permite membrilor familiei să experimenteze roluri și perspective diferite.
2. Contestați credințele și normele: În acest caz, terapeutul pune la îndoială credințele și normele înrădăcinate în familie care mențin dezechilibrul. Așteptările și regulile implicite sunt explorate pentru a promova reflecția și schimbarea. Atunci când contestă aceste credințe, posibilitatea de a stabili noi standarde și valori familiale care promovează o dinamică mai echilibrată și mai sănătoasă.
3. Alocarea sarcinilor: Terapeutul poate atribui sarcini specifice membrilor familiei pentru a contesta rolurile consacrate și a promova noi forme de interacțiune. Aceste sarcini pot implica responsabilități partajate, luarea de decizii comune sau activități care favorizează colaborarea și sprijinul reciproc. Prin aceste sarcini, încearcă să reechilibreze puterea și să favorizeze o mai mare participare a tuturor membrilor familiei.
4. Sprijin pentru cei mai vulnerabili membri: În cazurile de dezechilibru al puterii, terapeutul poate forma o alianță cu un membru al familiei care este într -o poziție dezavantajată. Această alianță este creată cu scopul de a oferi putere și sprijin acelui membru, oferindu -i posibilitatea de a se exprima și de a participa mai echitabil la dinamica familiei. Profesionistul devine un apărător al acestei persoane, ceea ce poate ajuta la contestarea și punerea la îndoială a poziției disfuncționale a celorlalți membri.

Această intervenție Permite auzirea membrului dezavantajului și să joace un rol activ În luarea deciziilor familiale. Prin consolidarea poziției sale, terapeutul încearcă să niveleze ierarhia familiei și să promoveze un echilibru mai sănătos în sistem. Cu toate acestea, este important ca terapeutul să țină cont de bunăstarea emoțională a tuturor membrilor și să abordeze orice conflict sau reacție negativă care poate apărea ca urmare a acestei intervenții.

Dezechilibrul nu implică întotdeauna o schimbare permanentă în ierarhia familiei, dar încearcă să creeze un spațiu în care toți membrii au posibilitatea de a se exprima și de a participa în mod egal, precum și de a evita investiția rolurilor dacă ar exista aceștia. Pe măsură ce rolurile și modelele disfuncționale sunt contestate, o comunicare mai deschisă este încurajată și o schimbare pozitivă a dinamicii familiei este promovată în ansamblu.

Un caz de exemplu

Ana și Luis sunt un cuplu cu un fiu de șaisprezece ani, pe nume Javier și o fiică de douăsprezece ani, pe nume Carolina. În timpul sesiunilor de terapie familială, s -a identificat că Javier și -a asumat un rol patern față de Carolina, luând decizii și și -a asumat responsabilități care corespund părinților. Aceasta a generat o investiție de roluri și are părinte fiul cel mai mare al familiei.

Terapeutul recunoaște importanța modificării acestor roluri inversate pentru a promova o schimbare. În timpul unei sesiuni, terapeutul se adresează lui Javier după cum urmează: „Javier, spuneți -le părinților dvs. ce planuri aveți pentru Carolina pentru următorul curs. Doriți să faceți muzică extracurriculară sau mai bună engleză? Poate ar putea face amândouă?-.

Cu această intervenție, terapeutul contestă familia să reflecte asupra rolului fratelui față de fiica cea mai mică. Făcând acest lucru, este căutat pentru Javier.

Pe măsură ce sesiunile progresează, terapeutul poate continua să lucreze cu Javier pentru a -l ajuta să elibereze rolul îngrijitorului, să permită Carolina să înceapă să își asume propria responsabilitate în luarea deciziilor și să ofere mai multă autoritate părinților în aceste probleme.

În același timp, terapeutul lucrează cu Ana și Luis pentru a -și asuma un rol mai activ în luarea deciziilor și pentru a oferi Carolina spațiul necesar pentru a -și dezvolta autonomia. De asemenea, pot fi încurajați să valideze ideile și opiniile Carolina, promovând creșterea personală și capacitatea lor de a lua propriile decizii.

Cadru de frontieră în terapia familială

Referințe

• Satir, v. (2000). Terapie pas cu pas. Herder.
• Minuchin, s., Fishman, h. C., & Vásquez, c. (2010). Terapia familială sistemică: istorie, teorie și practică. Gedisa.
• Colapinto, J., & SLUZKI, C. ȘI. (1999). Manual de terapie familială. Plătiți.