Cadru de frontieră în terapia familială

Salvador Minuchin a fost un psihiatru și psiholog argentinian care a dezvoltat terapie de familie structurală. Conform acestei școli de gândire, problemele unei persoane sunt rezultatul disfuncțiilor în interacțiunile familiale. Setarea de frontieră (sau limitele) este o componentă cheie a acestui model.

Conţinut

• Ce înțelegem prin granițe în terapia familială
• Ce sunt tehnicile de stabilire a frontierei
  • Modificați distanța psihologică sau afectivă
  • Modificați durata interacțiunii într -un sistem semnificativ
• Un caz de exemplu
  • Referințe

Ce înțelegem prin granițe în terapia familială

Granițele în terapia familială structurală se referă la regulile și așteptările care definesc modul în care membrii familiei interacționează între ei. Aceste granițe pot fi clare, difuze sau rigide.

1. Granițe clare: Când granițele sunt clare, există un echilibru sănătos între dependență și independență între membrii familiei. Acest lucru permite fiecărui individ să își mențină propria identitate, în timp ce încă se simte parte a familiei.
2. Granițe difuze: Frontierele difuze există atunci când membrii familiei sunt prea implicați în viața altora. Acest lucru poate duce la lipsa de confidențialitate și dependență emoțională excesivă între membrii familiei.
3. Granițe rigide: Există granițe rigide atunci când membrii familiei sunt prea deconectați unul de celălalt. Acest lucru poate duce la izolare și lipsa de sprijin emoțional.

În terapia familială structurală, terapeutul va lucra cu familia pentru a identifica și modifica granițele disfuncționale. Aceasta poate implica promovarea comunicării deschise, predarea abilităților de soluționare a conflictelor și ajutarea familiei să dezvolte un respect mai mare pentru individualitatea și confidențialitatea fiecărui membru. Obiectivul este de a crea un sistem familial care să promoveze bunăstarea tuturor membrilor săi.

Tehnica de creare a intensității în terapia familială

Ce sunt tehnicile de stabilire a frontierei

Minuchin a propus două tehnici principale pentru modificarea granițelor:

Modificați distanța psihologică sau afectivă

Această tehnică Implică observarea și modificarea interacțiunilor emoționale între membrii familiei. Terapeutul va observa și va analiza interacțiunile care apar în timpul sesiunilor, acordând atenție proximității fizice, care vorbește mai mult, cine este întrerupt, care ajută mai mulți și alți indicatori similari. Din această observație, terapeutul poate sugera schimbări pentru a crește sau a reduce proximitatea emoțională în rândul membrilor familiei.

De exemplu, dacă un cuplu cu o criză conjugală își implică copilul în conflictul lor, un terapeut poate modifica dispoziția fizică a familiei în cameră. Dacă copilul stă între părinți, terapeutul ar putea muta copilul și l -ar putea așeza în fața părinților, stând pe ei unul lângă altul. Această reajustare fizică.

Modificați durata interacțiunii într -un sistem semnificativ

Această tehnică Tratați sau extindeți un proces de interacțiune pentru a stabili limite mai sănătoase. De exemplu, dacă membrii familiei petrec prea mult timp discutând despre problemele unui individ, terapeutul poate sugera că acest timp este limitat pentru a proteja granițele individului și pentru a încuraja o mai mare independență.

Minuchin introduce și ideea de Sarcini de acasă pentru a consolida tehnicile utilizate în sesiune și promovează schimbarea în afara terapiei. Aceste sarcini pot include acțiuni concrete pentru stabilirea și menținerea noilor granițe.

Aceste tehnici sunt deosebit de utile pentru familiile cu nediferențierea rolurilor, în care membrii sunt prea îmbinați. Scopul final este crearea unui sistem familial care să respecte și să sprijine individualitatea și interdependența fiecărui membru.

Un caz de exemplu

Luați în considerare o familie formată din doi părinți și doi copii adolescenți. În această familie, părinții tind să fie supraprotector și să -și asume multe responsabilități care ar trebui să aparțină copiilor. Drept urmare, adolescenții depind prea mult de părinții lor și au dificultăți în a -și dezvolta independența și responsabilitatea.

În timpul unei sesiuni de terapie, terapeutul observă că părinții răspund constant la întrebări care sunt adresate copiilor și că copiii iau rareori inițiativa în conversații. Granițele dintre subsistemele parentale și filiale sunt difuze și rolurile se împletesc.

Pentru a începe să corecteze acest lucru, terapeutul ar putea folosi tehnica de modificare a distanței psihologice. De exemplu, terapeutul ar putea cere părinților să se simtă tăcut și să le permită copiilor să vorbească singuri atunci când le pun o întrebare. Acest lucru poate crește separarea emoțională și psihologică între părinți și copii și îi poate ajuta pe copii să -și dezvolte propria voce.

În ceea ce privește modificarea duratei interacțiunii, terapeutul ar putea sugera că părinții petrec timp în fiecare săptămână pentru a permite copiilor să se descurce cu propriile probleme, în timp ce părinții se abțină să intervină. Această sarcină de acasă poate ajuta la consolidarea limitelor stabilite în sesiune și la promovarea unei independențe mai mari față de copiii acasă.

De -a lungul timpului, aceste tehnici pot ajuta la restabilirea limitelor clare și sănătoase în cadrul familiei, promovând în același timp independența și maturitatea copiilor.

Tehnica de etapă în terapie, ce este și cum se folosește

Referințe

• Minuchin, s. (1974). Familii și terapie familială. Mexic: Fondul de cultură economică.
• Minuchin, s., & Fishman, H. C. (1981). Tehnici de terapie familială. Barcelona: Payós.
• Nichols, m. P., & Schwartz, r. C. (2006). Terapia familială: concepte și metode. Madrid: Pearson.