Tulburare fonetică sau dislalie

Tulburarea fonetică sau de dislalie este o tulburare de vorbire caracterizată de Dificultăți în pronunția sunetelor limbajului. Persoanele cu dislalie pot avea dificultăți în producerea de sunete specifice, cum ar fi „R”, „S” sau „Z” sau să articuleze sunete complexe, cum ar fi combinații consoane sau silabe inversă.

Conţinut

• Semne de dislalie
• Curs de pornire și tulburare
• Evaluarea tulburării fonetice sau a dislaliei
• Tratamentul tulburării de dislalie
  • Exerciții de tratament indirect
  • Exerciții de tratament direct
  • Referințe bibliografice

Semne de dislalie

Semnele dislaliei pot varia în funcție de persoană și pot fi mai evidente în unele sunete specifice ale limbajului. Unele dintre cele mai comune semne ale Dyslaliei includ:

1. Dificultăți de a pronunța sunete specifice: Persoanele cu dislalie pot avea dificultăți în a pronunța anumite sunete de limbaj, cum ar fi „r”, „s” sau „z”. Ei pot omite sau înlocui sunetele sau pot avea dificultăți în a le produce corect.
2. Dificultăți pentru a articula sunete complexe: Persoanele cu dislalie pot avea dificultăți în articularea sunetelor care implică combinații de consoane sau silabe inversă. De exemplu, acestea pot avea dificultăți de pronunțare a cuvintelor care conțin „PL” sau „TR”.
3. Vorbește neinteligibil sau neinteligibil: Persoanele cu dislalie pot vorbi neinteligibil sau neinteligibil, ceea ce poate îngreuna înțelegerea discursului lor.
4. Dificultăți pentru a învăța cuvinte noi: Persoanele cu dislalie pot avea dificultăți în învățarea cuvintelor noi și pot avea nevoie de mai mult timp și efort pentru a domina vocabularul.
5. Dificultăți de comunicare eficientă: Persoanele cu dislalie pot avea dificultăți în comunicarea eficientă în situații sociale și pot experimenta anxietate și autoestimă scăzută ca urmare.

Pot exista omisiuni solide, iar în cele mai grave cazuri, vorbirea poate deveni complet neinteligibilă. De obicei, sunetele care nu sunt pronunțate sunt înlocuite de alții. Cei care au cel mai frecvent dificultăți de pronunție sunt: ​​r - rr - s - l. Dificultatea poate părea, de asemenea, să pronunțe simfoni și schimbări în ordinea sunetelor (de exemplu.: soare pentru).

Dislalia se poate manifesta sub diferite forme și grade de severitate și poate fi asociată cu alte tulburări de vorbire și limbaj, cum ar fi dislexia, tulburarea deficitului de atenție și hiperactivitatea (ADHD) sau tulburarea spectrului autist (TEA).

Dislalia poate afecta dezvoltarea limbajului și comunicării și poate avea un impact asupra stimei de sine și a interacțiunii sociale a persoanei. Prin urmare, este important să diagnosticăm și să tratăm dislalia cât mai curând posibil pentru a ajuta persoana să -și depășească dificultățile și să -și îmbunătățească calitatea vieții.

Curs de pornire și tulburare

Dislalia poate apărea în copilărie, de obicei Între 3 și 6 ani, când copiii încep să -și dezvolte abilitățile de vorbire și limbaj. În unele cazuri, dislalia poate fi rezultatul unei afecțiuni medicale de bază, cum ar fi probleme de auz sau în funcția motorie a vorbirii, dar în multe cazuri, cauza nu este cunoscută.

Semnele dislaliei pot fi mai evidente atunci când copilul începe să învețe să vorbească și poate include dificultăți în pronunțarea anumitor sunete de limbaj, cum ar fi „R”, „S” sau „Z”. De -a lungul timpului, dislalia poate afecta dezvoltarea limbajului și comunicării copilului, ceea ce poate avea un impact asupra capacității sale de a comunica eficient și de a interacționa social.

2% - 3% dintre copiii între 6 și 7 ani au o tulburare fonetică moderată sau severă, dar prevalența formelor ușoare ale tulburării este mult mai mare.

Pe măsură ce copilul crește, dificultățile dislaliei se pot schimba și manifesta în moduri diferite. De exemplu, copilul Puteți avea dificultăți în a învăța cuvinte noi și a articula sunete complexe, cum ar fi combinații consoane și silabe inversă. În plus, dislalia poate avea un impact asupra stimei de sine și a încrederii copilului, mai ales dacă întâmpinați dificultăți în situații școlare și sociale.

Atât începutul, cât și cursul depind în mare măsură de gravitație. O severitate mai mare, apare o detectare anterioară și dificultatea recuperării este mai mare. Cel puțin gravitație, detectarea este mai târziu, dar prognosticul este mai bun. În cazuri ușoare, recuperarea este de obicei spontană. În cazuri neserioase, detectarea se face, în general, atunci când copilul intră în clasele preșcolare, unde se pare că dificultățile par să se înțeleagă, pe lângă faptul că este posibil să -l compare cu colegii lor.

Poate fi asociat cu factori cauzali, cum ar fi deficiențe auditive sau structurale (fisuri palatine, frenulum etc.), tulburări neurologice sau deficit cognitiv, dar 2,5% dintre copiii preșcolari au tulburări fonetice de origine necunoscută.

Evaluarea tulburării fonetice sau a dislaliei

Evaluarea tulburării fonetice sau a dislaliei implică o evaluare exhaustivă a abilităților de vorbire și limbaj ale copilului pentru a determina prezența dificultăților în pronunția sunetelor de limbaj. Evaluarea trebuie efectuată de un specialist în tulburări de vorbire și limbaj, cum ar fi un terapeut de vorbire și limbaj.

Evaluarea poate include mai multe teste și activități concepute pentru a evalua abilitățile specifice copilului, cum ar fi capacitatea de a pronunța sunete specifice, capacitatea de a articula sunete complexe și capacitatea de a comunica eficient în situații sociale. Unele dintre activitățile și testele care pot fi utilizate în evaluare includ:

1. Sună evaluarea comună: Această evaluare implică a cere copilului să pronunțe sunete și cuvinte diferite pentru a -și evalua capacitatea de a articula corect sunetele.
2. Evaluarea limbajului receptiv și expresiv: Această evaluare implică evaluarea capacității copilului de a înțelege și de a utiliza limbajul în diferite situații sociale.
3. Evaluarea vorbirii spontane: Această evaluare implică observarea copilului în timp ce vorbește într -o situație socială și evaluarea capacității lor de a comunica eficient.
4. Evaluarea vocabularului: Această evaluare implică evaluarea cunoștințelor copilului despre diferite cuvinte și capacitatea lor de a învăța cuvinte noi.

După finalizarea evaluării, logoped și limbaj pot dezvolta un plan de tratament individualizat pentru a aborda nevoile specifice ale copilului și pentru a -și îmbunătăți abilitățile de vorbire și limbaj. Tratamentul poate include exerciții specifice pentru îmbunătățirea pronunției sunetelor, utilizarea modelelor de pronunție și a instruirii în citirea și scrierea cuvintelor, printre alte tehnici.

Tratamentul tulburării de dislalie

Tratamentul dislaliei poate include terapia vorbirii și limbajului, care este se concentrează pe îmbunătățirea pronunției sunetelor de limbaj și dezvoltarea abilităților de vorbire și comunicare. Terapia poate include exerciții specifice pentru producerea de sunete, utilizarea modelelor de pronunție și antrenamentul în citirea și scrierea cuvintelor. În plus, tratamentul poate include participarea familiei și a mediului strâns al persoanei pentru a consolida și practica sunetele învățate în terapie în situații de zi cu zi.

Exerciții de tratament indirect

• Respirator
  • Fără material și cu material
• Relaxare
• Psihomotor
  • Schema corporală; Coordonare motorie; Echilibru: sensibilitate profundă și corp
• Percepție și orientare spațială
  • Organizarea spațiului imediat pentru copil
  • Deplasare în spațiu
  • Organizarea spațiului în raport cu lumea exterioară
  • Relația spațială a obiectelor între ele
  • Reprezentarea grafică a spațiului
  • Jocuri de organizare spațială
• Percepție și orientare temporară
  • Achiziționarea elementelor temporale de bază
  • Conștientizarea relațiilor în timp
• Ritm
  • Mișcări ritmice; Ritm legat de articulație
  • Percepție și discriminare auditivă
  • Discriminarea sunetelor; De foneme; Audibilizarea cuvintelor și frazelor
  • Buco-facial
  • Exerciții lingvistice; De buze; De maxilar

Exerciții de tratament direct

• Exerciții articulare ale fonemelor modificate
• Utilizarea ritmului pentru a automatiza articulația corectă
• Repetați sunetele învățate
• Expresie direcționată
• Expresie spontană

Referințe bibliografice

• Alba, j., & Montiel, j. (2016). Dislalii pentru copii: evaluare și tratament. Ediții piramidale.
• Arancibia, v. J., & Sanhueza, J. (2015). Dislalia: o tulburare de vorbire în copilărie. Revista de pediatrie chiliană, 86 (4), 240-247.
• Castillo-Rojas, s. (2014). Evaluare și intervenție în DISLALIA: revizuirea fundațiilor teoretice și a aplicațiilor practice. Revista Neurology, 58 (8), 369-377.
• Martínez, J. J., & Serra, j. C. (2017). Dislalii: comunicare orală afectată. Ediții Aljibe.
• Vicente, j. (2014). Dislalii: o abordare multidisciplinară. Ediții piramidale.