Amigdală și rolul său fundamental în reglementarea emoțională

Amigdală și rolul său fundamental în reglementarea emoțională

Amigdala este o structură a creierului care face parte din sistemul limbic, care este implicat în reglarea emoțiilor, motivației și comportamentului. Numele lui provine din cuvântul grecesc care înseamnă "migdale-. Ca și în cazul majorității altor structuri cerebrale, de fapt avem două amigdale. Fiecare amigdala este lângă hipocamp și este localizată în partea temporară a creierului, în ambele emisfere.

Joacă un rol cheie în răspunsul emoțional, mai ales în răspunsul la frică și anxietate. Această structură a creierului primește informații senzoriale de pe căile auditive și vizuale și procesează aceste informații pentru a determina dacă este o amenințare potențială. Dacă este percepută o amenințare, amigdala activează lupta sau răspunsul la zbor, care pregătește organismul să răspundă la situația pericolului.

Conţinut

Comutare
  • Anatomia și structura amigdalei
  • Funcția amigdala
  • Neurochimia amigdala, stres și anxietate
  • Relația dintre amigdala și răspunsul emoțional
  • Leziuni la amigdala
    • Concluzii
    • Referințe

Anatomia și structura amigdalei

Amigdala este localizată în lobul temporal al creierului, care constă din mai multe nuclee interconectate care îndeplinesc funcții emoționale diferite. Amigdala este împărțită în două grupuri principale de nuclee: nucleele laterale și nucleele centrale.

Nuclee laterale Includeți nucleul bazolateral și nucleul cortical. Nucleul bazolateral este cea mai mare și mai complexă structură a nucleelor ​​laterale și primește o mare varietate de informații senzoriale, inclusiv informații vizuale, auditive și somatosenzoriale, care este procesată în circuite complexe pentru reglarea emoțională. Nucleul cortical, pe de altă parte, este implicat în percepția expresiei faciale și a expresiei emoționale.

Nuclei centrali Includeți nucleul central și nucleul medial. Nucleul central este cea mai mică structură și se află în partea centrală a Amygdala. Este implicat în generarea de răspunsuri emoționale automate, cum ar fi activarea sistemului nervos simpatic și eliberarea hormonilor de stres. Nucleul medial este implicat în reglementarea comportamentului social și a luării deciziilor sociale.

Amygdala este generată din prosentefalon, care este creierul primitiv anterior sau porțiunea anterioară a creierului în faza de dezvoltare a embrionului și este format din telenidefal și Diencephalon. Telencéphalo este cea mai mare parte a prozefalului.


În timpul dezvoltării embrionare a tubului neural, 3 dilatații numite Vezicule cefalice primare, care sunt prosentefalul, mezencefalonul și rombenfalul.

Sunt porțiunile creierului când începe dezvoltarea sistemului nervos central. Ulterior, Prosentephalon este împărțit într -un diencefal (talamus și hipotalamus) și Telencefalo (emisfere cerebrale).


Conexiunile neuronale ale amigdalei sunt complexe și extinse. Amigdala se conectează cu mai multe zone ale creierului importante, inclusiv cortexul prefrontal, hipocampul, talamul și hipotalamusul, printr -o serie de căi neuronale. Aceste conexiuni neuronale sunt importante pentru reglarea emoțională și memoria emoțională.

Funcția amigdala

Amigdala primește informații senzoriale din diverse surse, inclusiv simțurile vederii, urechii și atingerii, și o procesează rapid pentru a determina dacă informațiile sunt o amenințare sau un pericol potențial. Dacă informațiile sunt considerate o amenințare, amigdala poate declanșa un răspuns de „luptă sau zbor” în corp, activând sistemul nervos simpatic și eliberarea de hormoni de stres, cum ar fi cortizolul și adrenalina.

Pe lângă rolul său ca răspuns la frică și anxietate, amigdalele este implicată și în reglementarea altora emoții precum tristețea, fericirea și furia. S -a constatat, de asemenea, că este implicat în Memorie emoțională, Deoarece experiențele emoționale intense pot fi păstrate în amigdală și apoi recuperate ca răspuns la stimuli similari în viitor.

Moșteniri emoționale

Neurochimia amigdala, stres și anxietate

Neurochimia amigdalei este intim legat de răspunsul la stres și anxietate. Amigdala conține un număr mare de receptori neurotransmițători, cum ar fi serotonina, dopamina, glutamatul și GABA, care sunt fundamentale pentru procesarea emoțională.

Atunci când o persoană se confruntă cu o situație stresantă sau amenințătoare, amigdala este activată și eliberează neurotransmițători precum glutamat, substanță P și norepinefrină, ceea ce crește excitabilitatea amigdala și o pregătește pentru un răspuns rapid și eficient. Amigdala activează, de asemenea, sistemul nervos simpatic, care crește ritmul cardiac, respirația și eliberarea de glicemie, pregătind corpul pentru acțiune.

Anxietatea este un răspuns emoțional la stres care implică îngrijorare, frică și reținere și este, de asemenea, legată de activitatea amigdalei. Cercetările au arătat că Persoanele cu tulburări de anxietate au o activitate mai mare în amigdala ca răspuns la stimuli emoționali negativi, ceea ce sugerează o sensibilitate emoțională mai mare.

În plus, amigdala este conectată la alte zone ale creierului importante pentru reglarea emoțională, cum ar fi cortexul prefrontal și hipocampul. Cortexul prefrontal este responsabil pentru controlul cognitiv și luarea deciziilor și poate modula activitatea amigdalei pentru a reglementa răspunsul emoțional. Hipocampul, pe de altă parte, este crucial pentru memorie și s -a demonstrat că amigdalele și hipocampul interacționează pentru a forma și recupera amintirile emoționale.

De -a lungul întregului creier, amigdala este considerată structura cu mai mulți receptori pentru benzodiazepine. De asemenea, putem găsi, în acest nucleu, o populație extinsă de receptori pentru peptide opioide (implicate, de exemplu, în răspunsurile la hipoalgezie la o situație stresantă acută care poate genera durere).

Neurochimic vorbind, putem relaționa amigdala cu sistemele de neurotransmițător care reglementează activarea corticală. În plus, în acest nucleu putem găsi căi superficiale și noradrenergice, dopaminergice, serotonergice și colinergice, care permit o inervație corticală largă.


Relația dintre amigdala și răspunsul emoțional

Diferite dovezi experimentale au arătat că Leziunile la nucleul central al amigdala afectează toate răspunsurile condiționării fricii. De asemenea, stimularea sa produce creșteri ale ritmului cardiac, ritmului respirator, tensiunii arteriale, eliberării hormonilor de stres, imobilizării comportamentale, hiperreflexiei, printre altele.

Nucleul central intervine ca mediator în activarea excitației corticale prin proiecțiile sale directe către cortex (în special virajul cingular rostral și cortexul orbitofrontal) și prin proiecțiile sale indirecte, prin intermediul nucleului bazal al Meynert.

Amigdala pare a fi o structură implicată în medierea atât a răspunsurilor emoționale, cât și a sentimentului conștient al emoției.

În unele studii, cercetătorii au stimulat în mod direct amigdalele pacienților care suferă de o intervenție chirurgicală cerebrală și le -au cerut să -și informeze impresiile. Experiența subiectivă pe care acești pacienți au raportat -o cel mai des a fost iminentă sau frică de furie și frică. În alte studii cu un număr mic de pacienți care au fost distrusi doar amigdalele lor (ca urmare a unui accident vascular cerebral, de exemplu), au recunoscut expresiile faciale ale fiecărei emoții, cu excepția celei de frică.

De fapt, amigdala pare să moduleze toate reacțiile noastre la evenimente care sunt foarte importante pentru supraviețuirea noastră. Evenimentele care ne avertizează asupra unui pericol iminent sunt, prin urmare, stimuli foarte importanți pentru amigdală, Dar la fel și evenimentele care indică prezența alimentelor, cuplurilor sexuale, rivalilor, copiilor cu probleme etc.

De asemenea, a fost posibilă verificarea relației amigdala cu amintiri implicite ale tastelor stimulate care semnalează emoțiile exprimate facial.

Leziuni la amigdala

Leziunile din nucleul amigdala pot avea un impact semnificativ asupra reglării și comportamentului emoțional. În funcție de locația și extinderea leziunii, simptomele pot varia de la tulburări emoționale la schimbări în comportamentul social și memoria emoțională.

Leziunile din nucleul central al amigdala, de exemplu, Ele pot afecta răspunsul la frică și anxietate, Și pot duce la o scădere sau absența răspunsurilor emoționale în situații amenințătoare. Pacienții cu leziuni amigdale pot experimenta, de asemenea, Dificultăți în recunoașterea expresiilor și emoțiilor faciale, ceea ce sugerează o implicație a amigdalei în percepția emoțională.

În plus, leziunile amigdalelor pot afecta memoria emoțională, deoarece s -a demonstrat că amigdala este implicată în procesarea și consolidarea amintirilor emoționale. Amigdalele în amigdale pot provoca un scăderea capacității de a -și aminti experiențele emoționale din trecut sau o reducere a intensității emoției asociate cu o memorie specifică.

În ceea ce privește comportamentul social, leziunile din amigdala pot afecta, de asemenea, capacitatea indivizilor de a interpreta și de a răspunde la semnalele sociale, ceea ce poate duce la dificultăți în stabilirea relațiilor interpersonale și înțelegerea normelor sociale.

Concluzii

În concluzie, amigdala joacă un rol crucial în reglarea emoțiilor și a comportamentului social. După cum am menționat, această structură a creierului este implicată în detectarea și prelucrarea stimulilor emoționali, iar disfuncția acesteia poate fi legată de tulburări psihiatrice, cum ar fi anxietatea și depresia. În plus, conexiunea sa cu trunchiul creierului sugerează un rol important în răspunsul sistemului nervos autonom. Pe măsură ce studiul amigdala și funcția sa se adâncește, sunt deschise noi posibilități pentru dezvoltarea de tratamente mai eficiente pentru aceste condiții emoționale.

Referințe

  • Bradford, h.F. (1988). Fundamentele neurochimiei. Barcelona: Muncii.
  • Carlson, n.R. (1999). Fiziologia comportamentului. Barcelona: Ariel Psychology.
  • Tâmplar, m.B. (1994). Neuroanatomie. Fundamentele. Buenos Aires: editorial panamerican.
  • Delgado, j.M.; Ferrús, a.; Mora, f.; Rubia, f.J. (Eds) (1998). Manual de neuroștiință. Madrid: sinteză.