Fundamentele structuralismului și autorii principali

Structuralismul este un act de gândire care a avut originea la sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului XX în psihologie. A fost una dintre primele teorii sistematice din disciplină și a căutat să analizeze mintea umană în ceea ce privește componentele sale de bază și modul în care se organizează. În acest articol, vom explora fundamentele structuralismului în psihologie, principalii exponenți ai acesteia și moștenirea sa în disciplină.

Conţinut

• Originea structuralismului
• Fundamentele structuralismului
• Metoda de introspecție
• Critica și declinul structuralismului
  • Referințe bibliografice

Originea structuralismului

Structuralismul și -a avut rădăcinile în filozofia și psihologia secolului al XIX -lea, dar dezvoltarea sa ca mișcare științifică și teoretică a avut loc la sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului XX. Structuralism A apărut ca un răspuns la psihologia introspectivă și la filozofia minții vremii, care s -a concentrat pe studiul conștiinței și al experiențelor subiective.

Wilhelm Wundt, psiholog german, este considerat fondatorul structuralismului în psihologie. Wundt a înființat primul laborator de psihologie la Universitatea din Leipzig în 1879, care a marcat începutul psihologiei ca disciplină științifică separată de filozofie. În lucrarea sa „Principiile psihologiei fiziologice” (1874), Wundt a propus un Abordare experimentală a studiului minții umane, argumentând că a fost posibilă analizarea conștiinței în termenii componentelor sale de bază.

Wundt a fost inspirat în parte în filozofia lui Immanuel Kant și în tradiția empirismului britanic, care a susținut că toate cunoștințele provin din experiență. În plus, structuralismul a fost influențat și de activitatea oamenilor de știință și filozofi precum Gustav Fathner și Hermann von Helmholtz, care au efectuat cercetări de pionierat în psihofizică și neurofiziologie.

Un alt structuralist de frunte a fost Edward Bradford Titchener, un discipol Wundt care a introdus structuralismul în Statele Unite. Titchener a fost responsabil pentru diseminarea ideilor lui Wundt în domeniul englezesc și și -a dezvoltat propriile cercetări asupra minții umane folosind metoda de introspecție. În timpul său la Universitatea din Cornell, Titchener a antrenat numeroși studenți care au continuat și au diseminat idei structuraliste în psihologia americană.

Structuralismul, ca mișcare teoretică și metodologică, a avut o influență semnificativă asupra psihologiei timpurii. Cu toate acestea, pe măsură ce secolul al XX -lea a avansat, a început să se confrunte cu critici și a fost înlocuit treptat de alte școli de gândire, cum ar fi funcționalismul și comportamentul, care au abordat limitările și slăbiciunile abordării structuraliste. În ciuda declinului său, Structuralismul a lăsat o moștenire durabilă în psihologie și a pus bazele studiului științific al minții și procesele sale.

Fundamentele structuralismului

Structuralismul în psihologie se bazează pe ideea că Mintea umană constă în elemente fundamentale care pot fi studiate și analizate într -un mod sistematic. Aceste elemente, cunoscute sub numele de senzații, imagini și sentimente, sunt considerate „cărămizi” care alcătuiesc structura mentală. Principalul obiectiv al structuralismului a fost de a descompune mintea în componentele sale cele mai de bază și de a descoperi modul în care acestea se combină și se organizează pentru a da naștere la experiențe mentale mai complexe.

Structuraliștii credeau că, prin identificarea și analizarea acestor componente de bază, ar putea înțelege mai bine cum se combină și se organizează pentru a produce experiențe mentale mai complexe. Pentru ei, elementele au avut aceste caracteristici:

1. Senzații: Senzațiile sunt elementele de bază ale percepției și reprezintă răspunsul direct al simțurilor noastre la stimuli externi. Structuraliștii au considerat că senzațiile se caracterizează prin calitatea lor (de exemplu, culoare sau gust), intensitate (cât de puternică este senzația), durata (cât timp greu) și extensie (cât de mult spațiu ocupă în câmpul nostru perceptiv).
2. Imagini: Imaginile sunt reprezentări mentale ale obiectelor, evenimentelor sau situațiilor percepute anterior. Pentru ele imaginile au fost esențiale pentru gândire, memorie și imaginație. Imaginile împărtășesc multe caracteristici cu senzațiile, deși sunt mai puțin vii și concrete.
3. Sentimente: Sentimentele sunt experiențele emoționale care însoțesc senzațiile și imaginile. Ei credeau că sentimentele pot fi clasificate în funcție de calitatea lor (de exemplu, plăcute sau neplăcute), intensitate și durată. Sentimentele au fost considerate a juca un rol important în motivația și luarea deciziilor.

Structuraliștii au studiat modul în care aceste elemente de bază ale minții se combină și se organizează pentru a forma structuri mentale mai complexe. A propus ca elementele să fie asociate între ele prin Principii precum contiguitatea (Când două elemente apar împreună în timp sau spațiu), similitudine (Când două elemente împărtășesc caracteristici comune) și contrastul (Când două elemente diferă unele de altele).

Metoda de introspecție

Metoda de introspecție a fost o abordare centrală a structuralismului pentru a studia mintea umană și procesele sale. Introspecția, care înseamnă literal „a privi spre interior”, a implicat faptul că subiecții de cercetare au examinat și descriu propriile experiențe mentale în detaliu și în mod sistematic. În continuare, metoda de introspecție și caracteristicile sale sunt aprofundate.

1. Auto -abservarea și autoreportul de sine: Introspecția. Participanții au fost instruiți să acorde atenție gândurilor, sentimentelor și senzațiilor lor în timp ce îndeplineau sarcini specifice sau se confruntă cu stimuli speciali. Apoi, au trebuit să descrie aceste experiențe în cel mai precis și obiectiv posibil.
2. Instruirea participanților: Structuraliștii credeau că introspecția ar putea fi o metodă valabilă și fiabilă dacă participanții ar fi fost instruiți în mod corespunzător. Înainte de a efectua introspecție, subiecții au trecut printr -o perioadă de antrenament în care au învățat să distingă și să descrie caracteristicile și componentele experiențelor lor mentale.
3. Descriere sistematică și detaliată: Metoda de introspecție necesară ca participanții să -și descrie experiențele mentale într -un mod sistematic și detaliat, concentrându -se pe elementele de bază ale minții, cum ar fi senzații, imagini și sentimente. Li s -a cerut să descrie calitatea, intensitatea, durata și extinderea acestor elemente, precum și modul în care au combinat și organizat.
4. Controlul condițiilor experimentale: Pentru a garanta validitatea și fiabilitatea rezultatelor, experimentele de introspecție au fost efectuate în condiții controlate și standardizate. Aceasta a inclus prezentarea stimulilor specifici și limitarea posibilelor distrageri pentru a facilita concentrarea participantului la experiențele lor mentale.

Critica și declinul structuralismului

În ciuda importanței sale în istoria psihologiei, structuralismul s -a confruntat cu critici semnificative care au dus la declinul său ca o teorie dominantă în disciplină. În continuare, sunt prezentate unele dintre principalele critici și motivele care stau la baza declinului structuralismului:

• Fiabilitatea și obiectivitatea metodei de introspecție: Abordarea structuralistă depindea în mare măsură de metoda de introspecție, care a fost supusă criticilor pentru lipsa ei de fiabilitate și obiectivitate. Autobservarea și auto -transportul subiecților au fost dificil de verificat și de comparare, ceea ce a limitat replicabilitatea și generalizarea rezultatelor. În plus, introspecția a fost susceptibilă la prejudecăți și erori din cauza naturii subiective a experiențelor mentale.
• Abordare reducționistă: Structuralismul a adoptat o abordare reducționistă atunci când încearcă să descompună mintea în componentele sale cele mai de bază. Această perspectivă a fost criticată pentru incapacitatea sa de a explica fenomenele mentale complexe și natura dinamică a minții. Criticii au susținut că abordarea structuralistă nu poate aborda în mod corespunzător aspecte precum învățarea, memoria, gândirea abstractă, motivația și dezvoltarea cognitivă.

Cum funcționează terapia gestalt și care sunt conceptele sale cheie

Referințe bibliografice

• Wundt, w. (1904). Principiile psihologiei fiziologice. Vino.
• Titchener, e. B. (1902). Schema de psihologie: lecții despre structura minții umane. Macmillan.
• James, w. (1890). Principiile psihologiei. HOLT.
• García-López, l. M. (2006). Introducere în psihologie: o perspectivă istorică-conceptuală. Nedezlatat.
• Fernández-Alvarez, h., & Opazo, r. (2004). Istoria psihologiei: de la antichitate până în ziua de azi. Piramidă.
• Schacter, d. L., Gilbert, d. T., & Wegner, D. M. (2011). Psihologie. Pan -American.
• Bun la., Moralada, J., & de la fuente, j. (2000). Manual de psihologie de bază. Ediții piramidale.